vineri, 25 mai 2012

Tiganii,parazitii societatii

De regulă sunt destul de discret în afirmaţii, fie în discuţii, fie pe net, pentru că aşa ne-a învăţat societatea în care trăim: să ne fie frică de exprimarea propriilor păreri, pentru a apăra drepturile unor gunoaie. De data asta însă e prea de tot. Ceea ce a făcut jegul ăla de ţigan numit Nicolae Rromulus Mailat în Italia a pus capac. Ca român, la ora actuală mi-ar fi frică să merg în Italia. Şi pe bună dreptate. Voi cum aţi reacţiona dacă ar veni de exemplu acum, ştiu şi eu, chinezii în România şi ar începe să fure, tâlhărească, violeze, ucidă? Nu i-aţi urî pe TOŢI? Ba i-aţi urî, n-aţi mai diferenţia, nu fiţi ipocriţi. Dar dacă victimele ar fi cunoştinţe de-ale voastre, sau mai rău, familie? Mă gândeam eu. Ţiganii trebuie exterminaţi. Da, TOŢI, să nu ne asumăm riscuri. Unul câte unul sau toţi la un loc, nu mă interesează. Mi se rupe de ea toleranţă şi drepturile omului. Drepturile vin cu RESPONSABILITAŢI. Asta ni s-a zis încă de când am împlinit 18 ani. Odată ce nu-ţi respecţi responsabilităţile îţi pierzi şi drepturile. Ţiganii nu respectă nimic, sunt nişte paraziţi care poluează pe toate căile orice societate în care intră. Ei nu au valori şi nici principii. Ei nu sunt oameni. Singurul lucru care-i diferenţează de animale este că au răutate în ei. De aia ar trebui sa li se revoce drepturile. TOATE. Mereu se găseşte câte un ţigan mai răsărit să-şi dea cu proasta părere că nu toţi ţiganii sunt hoţi şi criminali. Ei bine, în statistică domnilor ţigani, procentele apropiate de 100% se rotunjesc. Ţiganii cinstiţi se numesc în limbaj statistic "marjă de eroare", şi fie vorba între noi, e o marjă a dracului de mică. Îmi e ruşine că sunt român. Nu pentru faptele comise de ţigani sau găinari prin străinătate, fapte şi persoane cu care nu mă identific. Îmi este ruşine că românii cinstiţi cu care mă identific nu au făcut nimic să pună punct acestor porcării. Dar când toată lumea e înnebunita doar să facă bani şi mai mulţi bani, nu ai timp să te gândeşti la altceva. Uite de aia îmi e ruşine că sunt român. Trebuie să nu ne fie ruşine. Atenţie, nu "Nu trebuie să ne fie ruşine". Trebuie să facem ceva să nu ne mai fie ruşine cu naţionalitatea pe care o purtăm. Deşi suntem în secolul XXI şi ar sări americanii de cur în sus, nu contenesc să sper din tot sufletul că jertfa Giovannei Reggiani să nu fi fost în van, şi atat românii cât şi celelalte popoare europene să înceapă să lichideze ţigani. Să se autosesizeze societatea civilă (sau părţi ale ei), să se organizeze în miliţii (în sensul adevărat al cuvântului, nu cel sovietic) şi să-şi facă singuri dreptate. Acest lucru ar fi posibil dacă autorităţile ar închide ochii, cum îi închid la atâtea alte porcării care se întampla în ţara noastră. Ţiganii trebuie să plătească, şi lor să le fie frică, nu nouă.

vineri, 18 mai 2012

Traiasca Legiunea si Capitanul!





Nationalistii rusi au atacat o actiune de propaganda a homosexualilor .

Mai mulţi activişti homosexuali au fost răniţi uşor după ce au fost atacaţi de un grup de naţionalişti în timpul unui miting de propagandă din Sankt Petersburg în favoarea relaţiilor împotriva naturii. Câteva zeci de persoane s-au strâns în parcul central şi au împărţit baloane colorate trecătorilor, cu ocazia Zilei internaţionale împotriva homofobiei. La un moment dat a apărut la faţa locului un grup de circa 100 de tineri, mulţi dintre ei suporteri ai echipelor de fotbal. Aceştia au început să strige lozinci patriotice şi au încercat de mai multe ori să străpungă cordonul de poliţie. De teamă că nu vor rezista prea multă vreme, militanţii homosexuali au anulat adunarea şi s-au îmbarcat într-un autobuz care a fost urmărit de mulţimea furioasă. Au fost sparte mai multe parbrize şi au fost aruncate câteva fumigene în interior, unii pasageri fiind loviţi de protestatari. Doar intervenţia în forţă a poliţiştilor a oprit escaladarea violenţelor, doar doi homosexuali fiind spitalizaţi cu răni uşoare. După aceste incidente, tinerii ruşi şi-au îndreptat atenţia împotriva muncitorilor din Caucaz, un alt autobuz cu muncitori migranţi fiind oprit în trafic şi atacat în centrul oraşului. Guvernatorul oraşului Sankt Petersburg a aprobat la începutul lunii martie un proiect de lege care impune amenzi usturătoare pentru cei care fac propagandă gay printre minori. Conform Reuters, noua legislaţie stabileşte amenzi de 130 de euro pentru persoanele fizice care transmit mesaje de propagandă în favoarea minorităţilor sexuale. Amenzile urcă şi până la 13.000 de euro pentru organizaţiile care desfăşoră acţiuni de acest tip, care prin efectul lor „afectează sănătatea şi dezvoltarea morală şi spirituală a minorilor”. Sursa: FrontPress.ro

duminică, 13 mai 2012

Timişorenii revoltaţi la mitingul Noii Drepte: „Ţiganii, afară din România”

Timişorenii care nu mai suportă şicanele din partea familiilor ţigăneşti au ieşit, astăzi, în stradă alaturi de cei de la Noua Dreaptă la mitingul împotriva mafiei imobiliare. A fost pentru prima oară, când numărul celor care, deşi nu sunt membrii ai organizaţiei, au ieşit în stradă revoltaţi de ce li se întâmplă a fost semnificativ. „Îmi aruncă rahat la uşă sau pamperşi murdari. Tot timpul fac scandal şi mă ameninţă. Un ţigan şi-a dat pantalonii jos şi a urinat pe uşa mea. A venit Poliţia, le-a dat amendă, dar ţiganii mi-au spus că nu-i interesează că au bani să o plătească. Mă terorizează să le vând apartamentul şi, dacă se poate, să-l dau gratis. Bărbatul meu este paralizat. Eu nu plec din casa mea decât moartă”, povestea o femeie trecută de prima tinereţe. O altă a completat-o imediat „pe mine m-au inundat de e casa plină de igrasie. Au tăiat curentul. Fac scandal întruna. Ne terorizează şi când le zici ceva zic că au drepturi.Dar noi nu avem?”. Sub atenta supraveghere a jandarmilor şi poliţiştilor, cele câteva zeci de protestatari au plecat în marş pe bulevardul C.D.Loga. În faţa palatelor baştanilor, s-a scandat din toţi rărunchii „Nu vrem clanuri ţigăneşti, în oraşe româneşti”, „Afară, afară, cu leprele din ţară”, „Ţiganii nu-s români”, „Nu daţi banii la ţigani că-i dau la lăutari”, „Antonescu de trăia, în Siberia vă ducea”, „La Jilava, toţi ţiganii, haide”. Ţiganii au preferat să rămână în spatele geamurilor, retrăgându-se strategic atunci când coloana trecea prin faţa vilelor. Revoluţionarii adunaţi în faţa Filarmonicii din Timişoara i-au aplaudat pe demonstranţi când au început să scandeze „Ţiganii, afară din România”. În faţa Catedralei Mitropolitane, purtătorul de cuvânt al OADOR Timişoara, Alexandra Neamţu a anunţat că „„Organizaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului din România a hotărât să acorde sprijin, în conformitate cu protocolul încheiat, asociaţiei Noua Dreaptă. Asociaţia doreşte să lupte împotriva tuturor cetăţenilor acestei ţări şi nu numai, care nu respectă moştenirea noastră culturală şi spirituală şi împotriva celor care nu sprijină Biserica Ortodoxă Română în activitatea sa misionară şi caritabilă. OADOR nu e împotriva romilor sau nici unei ate minorităţi etnice din România (…) dar ţinem să vă anunţăm că de astăzi vom acţiona alături de Noua Dreaptă împotriva tuturor clanurilor mafiote, indiferent de etnie, care nu respectă legea românească”. AFARA CU TIGANI IMPUTITI DIN TARA ! SA SE DUCA LA DRACU SA-I DUCA! SURSA: http://www.pressalert.ro

vineri, 4 mai 2012

Timisoara: Mars nationalist impotriva clasei politice si a dictaturii FMI organizat de Noua Dreapta.

Filiala Noii Drepte din Timisoara va organiza sambata aceasta (28 aprilie) un mars de protest impotriva intregii clase politice si a obedientei acesteia in fata dictaturii marii finante internationale, reprezentate in principal de FMI si Banca Mondiala. Actiunea va incepe la ora 16.00, punctul de intalnire fiind Parcul Regina Maria (fostul Poporului). Traseul include mai multe institutii, precum Prefectura, Consiliul Judetean si Primaria. Punctul final va fi Catedrala Mitropolitana Ortodoxa din centrul orasului. Cu ocazia acestui mars nationalistii banateni au lansat si un manifest pe care il reproducem integral in randurile urmatoare:
Manifest! De cateva decenii bune, mai precis de la terminarea celui de-al Doilea Razboi Mondial, atat tara noastra cat si intregul continent pe care traim, se confrunta cu o puternica criza identitara, sociala si politica. Popoarele care au ramas, multe fara voia lor, in cele doua tabere despartite de Cortina de Fier, s-au vazut exploatate fie de egalitarismul comunist dus la absurd, fie de elitismul economic de tip capitalist, ambele cu consecinte extrem de grave asupra identitatii, integritatii si sigurantei politico-economice a oamenilor de rand. Oligarhiile financiare transnationale au reusit sa subordoneze cu ajutorul bancilor si a organismelor internationale reprezentantii clasei politice din toate tarile, reusind sa manipuleze prin frauda, coruptie si interventionism la nivel inalt liderii tuturor formatiunilor obediente noului sistem. De fapt, intre partidele politice actuale nu mai exista aproape nici o diferenta de natura doctrinara sau ideologica, totul rezumandu-se la pregatirea terenului pentru grupurile de interes care le finanteaza activitate, evident, in detrimentul majoritatii oamenilor - a muncitorilor, taranilor, intelectualilor, functionarilor, micilor intreprinzatori. Comunismul si capitalismul au reusit sa produca intr-un timp record mutatii etnice si social-economice incalculabile in Europa ultimilor 70 de ani, transformand-o sub masca democratiei intr-un poligon de experimente politice extrem de periculoase. Consecintele activitatii unor oameni lipsiti de orice viziune si constiinta sunt deja vizibile, iar rezultatele vor fi catastrofale in viitorul apropiat, atat in planul relatiilor interumane, cat si in planul socio-economic. Intre oamenii de rand si clasa politica s-a creat un imens hiat de incredere si comunicare, nimeni nemaisimtindu-se reprezentat de cineva de pe actualul esichier politic. Din pacate, cultura politica si constiinta civica sunt notiuni aproape necunoscute pentru majoritatea populatiei, asa ca misiunea tineretului constient identitar este de a incepe o renonquista europeana impotriva terorismului economic, impotriva birocratiei impovaratoare si impotriva clasei politice complet instrainate si decupate de realitate. Timisoara: Mars nationalist impotriva clasei politice si a dictaturii FMI organizat de Noua Dreapta Noi trebuie sa pornim o cruciada impotriva establishmentului politic existent care ne-a adus in pragului colapsului economic, social si national. Justitia sociala si libertatea natioanla au devenit niste expresii dezgolite de sens, fiind folosite de oameni lipsiti de orice bruma de constiinta si patriotism. Suntem umiliti, la propriu, la noi acasa. Vina apartine politicienilor subordonati marii finante internationale, dar si noua, care tacem si rabdam, in loc sa ne informam, sa ne organizam si sa actionam in spiritul dreptatii, onoarei si a libertatii care ne caracterizeaza ca oameni. Un muncitor din Romania nu castiga intr-o luna banii pe care ii da un copil de bani gata pentru mancarea cainelui sau, iar un medic sau un profesor trebuie sa stea umili in fata tutoror analfabetilor parveniti. Noi nu dorim sa ne inconjuram de pomanagii politici si de ceresetorime nedemna, asa cum fac partidele de sistem insetate de voturi care isi uita toate promisiunile dupa alegeri, ci dorim sa cream o structura organica, un filon patriotic autentic, nedezgolit de sens si neotravit cu sovinisme ieftine, de bravada. Dorim sa pornim o revolutie adevarata, de jos in sus, la baza careia sa stea cei mai merituosi oameni ai acestei tari, constienti de misiunea si sacrificiul pe care trebuie sa le faca. Nimeni nu ne va da drepturi daca nu vom lupta pentru ele. Impartelile in stanga si dreapta sunt de mult perimate si nu le mai respecta nimeni. Prin ce se caracterizeaza la ora actuala politica de dreapta? Prin apararea cu ajutorul interventionismului politic a unor grupuri oligarhice si financiare care sponsorizeaza campaniile politice, actionand exlusiv pentru protejarea intereselor marilor corporatii internationale si ale mafiei economice! Prin ce se caracterizeaza stanga militanta? Prin promovarea agresiva a exhibitionismului asa-zisei culturi gay, prin luptele de strada cu politia si prin promovarea cretinoida a unui egalitarism fara nici un corespondent in realitate! Sindicatele sunt de asemenea conduse de oameni care fac orice altceva decat sa protejeze drepturilor muncitorilor, asa ca sensul existentei lor poate fi pus serios sub semnul intrebarii. Noi dorim sa identificam si sa promovam exclusiv prin metode meritocratice o noua elita nationala, nemanjita si cutezatoare, care sa preia destinele poporului roman in mainile sale, dar sa protejam cu energie si determinare interesele tuturor paturilor sociale, in special a celor mai defavorizate in momentul de fata: ale muncitorilor, taranilor, intelectualilor si micilor intreprinzatori. Dar dupa cum se spune - vorba multa, saracia omului. Dorim ca oratoria noastra sa fie oratoria faptei, pentru ca tara aceasta piere nu din lipsa de programe politice, ci din lipsa de oameni de calitate. De aceea facem un apel la toti oamenii cinstiti si patrioti din Romania sa ni se alature in lupta noastra impotriva clasei politice, impotriva unui sistem perimat si corupt si pentru emanciparea de sub ocupatia economica a marii finante, alaturi de ceilalti camarazi europeni care se confrunta cu probleme similare in tarile lor! Uniti sub tricolor, uniti pentru dreptate sociala si libertate nationala, uniti pentru o Europa a natiunilor libere! Biroul de Presa al Noii Drepte