marți, 20 decembrie 2011

Naţional-Socialismul – Care sunt adevăratele sale ţeluri?


(articol extras din revista Ofensiva NS #4)

Departe de orice gândire în clişee şi încercare de incriminare din partea mediilor, oferim aici oricărui cetăţean interesat posibilitatea de a se informa sigur şi anonim despre ţelurile şi revendicările mişcării naţional-socialiste. În următorul text vor fi prezentate şi explicate ideile de bază ale naţional-socialismului.

Un fundament al naţional-socialismului îl reprezintă intangibilitatea unei comunităţi populare. Alte fundamente constau în instaurarea unei economii naţionale, unei politici sociale, politici externe, etc., care să se ghideze de asemenea pe principiile naţional-socialiste. Ţelul îl reprezintă atingerea independenţei României (Autarhie), de a ocupa un loc puternic şi neutru în Europa Naţiunilor, prin politica acesteia, fiindu-i posibilă gospodărirea propriei ţări, fără a fi afectate alte naţiuni. Pornim de la următorul principiu: capitalismul global, condus de puterea mondială SUA se va afla în curând la sfârşitul efectelor sale inumane şi astfel o ţară autarhică va reprezenta o condiţie esenţială pentru supravieţuirea poporului român. Supravieţuirea propriului popor reprezintă punctul cel mai important în viziunea naţional-socialistă.

SURSA: Lupta NS

luni, 12 decembrie 2011

Presedintele Miscarii Legionare, Mircea Nicolau, a trecut la Domnul. Dumnezeu sa-l odihneasca.


In aceasta dimineata, de ziua praznuirii sfantului ierarh Spiridon, sufletul marturisitorului Mircea Nicolau a plecat la Domnul. Cu 22 de ani de temnita grea si cu o varsta inaintata, de 97 de ani, presedintele in functie al Miscarii Legionare a luptat pana in ultimele clipe pentru continuitatea miscarii de reinnoire spirituala si nationala, cea a Sfantului Arhanghel Mihail. Trupul este depus la biserie Ilie Gorgani, din Bucuresti, iar miercuri va avea loc inmormantarea. Dumnezeu sa-l ierte si sa-l aseze cu dreptii neamului romanesc.

SURSA: APOLOGETICUM

miercuri, 7 decembrie 2011

Suntem în continuare conduși de comuniști ! Nici de Ziua Națională nu ni se dă voie să afirmăm: BASARABIA E ROMÂNIA !



Jandarmeria Covasna le-a interzis membriilor Noua Dreaptă să arboreze steagurile cu crucea celtică la Miercurea Ciuc. După mitingul dedicat Zilei Naţionale de la Sfântu Gheorghe, circa 300 de membrii ai Noii Drepte s-au îndreptat spre Miercurea Ciuc să aniverseze Marea Unire. Ei au fost opriţi de către trupele Jandarmeriei într-o parcare din oraş.

Jandarmii le-au arătat naţionaliştilor români un ordin semnat de către prefectura Covasna că nu au voie să arboreze steagurile verzi ale organizaţiei cu însemnul crucea celtică, precum şi steagurile tricolore cu imaginea României Mari care înglobează Basarabia, pe motiv că Rep. Moldova nu este România.

Membrii Noua Dreaptă au pus steagurile în maşini şi s-au îndreptat spre centrul oraşului Miercurea Ciuc să manifesteze cu românii din oraş de Ziua Naţională.

SURSA:RAPCEA.RO