marți, 20 decembrie 2011

Naţional-Socialismul – Care sunt adevăratele sale ţeluri?


(articol extras din revista Ofensiva NS #4)

Departe de orice gândire în clişee şi încercare de incriminare din partea mediilor, oferim aici oricărui cetăţean interesat posibilitatea de a se informa sigur şi anonim despre ţelurile şi revendicările mişcării naţional-socialiste. În următorul text vor fi prezentate şi explicate ideile de bază ale naţional-socialismului.

Un fundament al naţional-socialismului îl reprezintă intangibilitatea unei comunităţi populare. Alte fundamente constau în instaurarea unei economii naţionale, unei politici sociale, politici externe, etc., care să se ghideze de asemenea pe principiile naţional-socialiste. Ţelul îl reprezintă atingerea independenţei României (Autarhie), de a ocupa un loc puternic şi neutru în Europa Naţiunilor, prin politica acesteia, fiindu-i posibilă gospodărirea propriei ţări, fără a fi afectate alte naţiuni. Pornim de la următorul principiu: capitalismul global, condus de puterea mondială SUA se va afla în curând la sfârşitul efectelor sale inumane şi astfel o ţară autarhică va reprezenta o condiţie esenţială pentru supravieţuirea poporului român. Supravieţuirea propriului popor reprezintă punctul cel mai important în viziunea naţional-socialistă.

SURSA: Lupta NS

luni, 12 decembrie 2011

Presedintele Miscarii Legionare, Mircea Nicolau, a trecut la Domnul. Dumnezeu sa-l odihneasca.


In aceasta dimineata, de ziua praznuirii sfantului ierarh Spiridon, sufletul marturisitorului Mircea Nicolau a plecat la Domnul. Cu 22 de ani de temnita grea si cu o varsta inaintata, de 97 de ani, presedintele in functie al Miscarii Legionare a luptat pana in ultimele clipe pentru continuitatea miscarii de reinnoire spirituala si nationala, cea a Sfantului Arhanghel Mihail. Trupul este depus la biserie Ilie Gorgani, din Bucuresti, iar miercuri va avea loc inmormantarea. Dumnezeu sa-l ierte si sa-l aseze cu dreptii neamului romanesc.

SURSA: APOLOGETICUM

miercuri, 7 decembrie 2011

Suntem în continuare conduși de comuniști ! Nici de Ziua Națională nu ni se dă voie să afirmăm: BASARABIA E ROMÂNIA !



Jandarmeria Covasna le-a interzis membriilor Noua Dreaptă să arboreze steagurile cu crucea celtică la Miercurea Ciuc. După mitingul dedicat Zilei Naţionale de la Sfântu Gheorghe, circa 300 de membrii ai Noii Drepte s-au îndreptat spre Miercurea Ciuc să aniverseze Marea Unire. Ei au fost opriţi de către trupele Jandarmeriei într-o parcare din oraş.

Jandarmii le-au arătat naţionaliştilor români un ordin semnat de către prefectura Covasna că nu au voie să arboreze steagurile verzi ale organizaţiei cu însemnul crucea celtică, precum şi steagurile tricolore cu imaginea României Mari care înglobează Basarabia, pe motiv că Rep. Moldova nu este România.

Membrii Noua Dreaptă au pus steagurile în maşini şi s-au îndreptat spre centrul oraşului Miercurea Ciuc să manifesteze cu românii din oraş de Ziua Naţională.

SURSA:RAPCEA.RO

sâmbătă, 26 noiembrie 2011

Membrii unei grupări maghiare instigă la violenţă de Ziua Naţională a României.


Membrii unei grupări extremiste maghiare instigă la violenţă de Ziua Naţională a României. Pe site-ul grupării ultra-naţionaliste, liderii organizaţiei îi îndeamnă pe maghiari să vină în număr mare la Miercurea Ciuc pe 1 Decembrie pentru a opri manifestaţia organizată de „Noii Dreaptă“. Gruparea este aceeaşi care anul trecut, de Ziua Naţională a României a ars steagul ţării noastre la Sfântu Gheorghe.

Extremiştii maghiari spun pe site-ul grupării că vor termina odată pentru totdeauna cu şovinismul şi xenofobismul Noua Dreaptă, pe 1 Decembrie, cu ocazia Zilei Naţionale a României.

Ultra-naţionaliştii maghiari sunt de părere că Noua Dreaptă va sărbători, de fapt, pierderea Ardealului de către Ungaria şi instigă maghiarii să vină în număr mare să participe la o contra-manifestaţie.

Membrii gruprii celor 64 de Comitate sunt aceeaşi care, anul trecut, de Ziua Naţională a României au ars steagul ţării noastre la Sfântu Gheorghe. La contramanifestaţia de 1 decembrie ca participa şi preşedintele extremiştilor, László Toroczkai.

vineri, 25 noiembrie 2011

Băsescu, "loial" Israelului: "Respingem ideea ca Iranul să dețină armament nuclear"

                                                                             
-Presedintele Israelului Shimon Peres si cel al Romaniei au abordat,astazi in intalnirea bilaterala problema Orientului Mijlociu si chestiunea ambitiilor nucleare iraniene, Traian Basescu sugerand ca un eventual conflict cu Teheranul ar mobiliza Romania de partea statului evreu.
-Sustinand ca administratia de la Bucuresti sprijina sanctiunile propuse de Consiliul de Securitate al ONU impotriva  Iranului, Traian Basescu a declarat ca "Romania va fi un partener loial al NATO si al Israelului" desi inca "nu e momentul sa vorbim de un conflict".
"Respingem ideea ca un stat ca Iranul ar putea sa detina un armament nuclear" ,a subliniat presedintele Romaniei in fata omologului sau israelian.

joi, 17 noiembrie 2011

Forţele speciale ruse întrerup un concert al formaţiei Arkona

OMON-ul ( Detasament de politie cu destinatie speciala) rusesc a atacat concertul trupei folk-metal Arkona, tinut pe 6 februarie in clubul "Arktika" din st. Petersburg. In local au intrat cativa zeci de mascati din OMON impreuna cu reprezentanti ai serviciilor secrete. Acestia au obligat intreaga audienta,precum si pe membrii formatiei, sa stea cu fata la perete in timp ce li se lua amprentele, datele din actul de identitate si erau fotografiati. Cativa spectatori ai concertului membrii ai formatiunii politice interzise Partidul National Bolsevic, au fost retinuti. Concertul a durat astfel doar 30 min. Tinerii prezenti la concert au fost intrebati, printre altele, ce stiu despre Partidul National Bolsevic si Miscarea National-Socialista "Uniunea Slava". Au fost confiscate bateriile si memorystick-urile de la aparatele de fotografiat. Pe propriul site Arkona, si-a exprimat regretul fata de cele intamplate precum si fata de actiunile represive ale conducerii "rusesti" in raport cu tinerii activisti politici.
sursa: REZISTENTA AUTONOMA

duminică, 13 noiembrie 2011

Ia atitudine!




                                                                               

Melodie rasistă impotriva românilor, în Italia.

-"Emisiunile satirice ale lui Zlatan Tiganul sunt rasiste vehiculand cele mai urate stereotipuri la adresa comunitatii noastre" a reactionat Gazeta Romaneasca publicatia comunitatii romanilor din Italia,citata de Mediafax.
-"Zlatan Tiganul" este prezentat ca "omul care traieste in mizerie" facand trafic de droguri,furand,cerand taxe de protectie,ocupandu-se de proxenetism si trafic de copii.


-Din cauza TIGANILOR "gunoaie ale societatii" care ies din Romania sa faca numai nenorociri prin alte tarii,suntem pusi toti in aceeasi oala! Eu ca roman si sunt mandru de asta,nu suport sa fiu bagat in aceeasi oala.
-Tiganii ne fac de "cacao" in toata lumea civilizata! In India cu ei! Aceste "gunoaie" merita executate sa nu ne mai faca tara de ras. Cat despre melodie...e super,mega varza!

marți, 4 octombrie 2011

Contra simbolurilor iredentist-şovine

                                           
                                              Inainte de obturarea mesajelor iredentist-sovine


                                                                Dupa interventie

                                 Sigla firmei aflata pe masina ce raspandeste mesaje anti-romanesti

luni, 19 septembrie 2011

Vanati de pedofili pe internet

                                                     

- Aveti grija cu cine intrati in contact, ce discutati pe chat, cu cine va intalniti. Puteti sa cadeti foarte usor in plasa unor nemernici.                                           

miercuri, 17 august 2011

vineri, 13 mai 2011

Marşul pentru familia tradiţională Bucureşti

                                                             Perverşii sexual,trataţi-i medical!