marți, 8 iulie 2014

Masoneria şi ritualurile satanice


Majoritatea organizaţiilor adoptă ceremonii, uneori adevărate ritualuri, pe care le practică, de regulă, atunci când membrii ei se reunesc. Apelate cu anumite ocazii, acestea induc stări emoţionale care pregătesc structura psihică individuală a participanţilor pentru receptarea şi acceptarea ideilor, principiilor specifice organizaţiei  şi contribuie la întărirea ei. Un alt efect este acela al realizării datorită rezonanţei psihice a legăturii cu entităţi din lumi paralele care chemate pot oferi ajutor şi ghidare spirituală. Ritualurile sunt simbolice şi decriptarea lor arată caracterul bun sau rău al grupului dezvăluind chiar scopurile nedeclarate ale sale. Din acest motiv, cele mai multe organizaţii păstrează cu străşnicie secretul mai cu seamă asupra semnificaţiilor şi înţelesurilor ascunse ale elementelor ce compun ceremoniile. 

Dacă scopurile grupului sunt altruiste, benefice, entităţile contactate sunt elevate şi vor oferi sprijin nelimitat şi îndrumare spirituală necondiţionate de vreo recompensă anume; dar dacă scopurile sunt negative şi egoiste atunci fiinţele subtile apelate sunt malefice, iar orice ajutor venit din partea lor va fi condiţionat de recompense care ajung uneori chiar până la sacrificii umane. Omul se cunoaşte după fapte, iar pomul după roadele sale; desigur şi un grup se cunoaşte după fapte, dar şi după semnificaţia ezoterică a simbolurilor sale. Ce concluzii putem trage atunci când examinăm simbolurile, gesturile şi ritualurile acceptate de către francmasonerie?

Sub faţada "lustruită" a francmasoneriei se ascund simboluri satanice
În interiorul ei este prezentă şi simbolistica bogată la care apelează membrii iniţiaţi la întruniri şi în afara lor. Ei susţin că “frăţia” este continuarea comunităţii Cavalerilor Templieri şi că originea ei este în trecutul îndepărtat situată în spaţiul antic al egiptenilor şi iudeilor. Scopurile declarate sunt emoţionante: să ajute umanitatea să progreseze şi să trăiască în pace, să promoveze libertatea omului, să înfăptuiască opere de binefacere, etc. Faţada acestui "edificiu" este strălucitoare şi garnisită cu tot felul de intenţii bune.
Să trecem dincolo de superficialităţi şi de ceea ce spun membrii masoni şi să ne întrebăm: care sunt realizările de-a lungul timpului? Iată doar două dintre ele care, nu-i aşa, au "ajutat” umanitatea:
- Revoluţia Franceză care a distrus vieţile a sute de mii de oameni şi  a adus dezordinea şi decăderea morală într-o ţară apreciată până atunci drept cea mai puternică şi mai modernă ţară a Europei.
- Revoluţia bolşevică ce a generat moartea a câteva milioane de oameni, a adus teroarea, foametea, îndepărtarea de Dumnezeu şi a marcat începutul manifestării comunismului în lume, acea "invenţie năucă" cum o definea Petre Ţuţea. Comunismul este tot un "copil" al masoneriei…
Odată iniţiat în rândurile confreriei masonice neofitul va primi un şir de iniţieri pe măsură ce urcă în ierarhia gradelor. Aceste iniţieri reflectă cronologic un mit cu privire la templul lui  Solomon. Francmasonii susţin că în timpul domniei regelui Solomon acesta a hotărât să construiască un templu în Ierusalim. Constructorii chemaţi să-l ridice erau selectaţi în trei categorii – ucenici, tovarăşi, maeştri - plătite diferit. Când sosea momentul plăţii fiecare trebuia să pronunţe, mai întâi, o anumită parolă după care era recunoscut ca făcând parte dintr-o anumită categorie şi abia apoi plătit. Trei dintre tovarăşi doresc să afle parola categoriei maeştrilor (cea mai bine plătită) şi îl forţează pe marele arhitect Hiram să le-o dezvăluie. Cum acesta refuză, este ucis de către cei trei cu tot atâtea lovituri: una în inimă, una în gât şi ultima în cap. Crima este ascunsă, dar descoperită în final, iar făptaşii pedepsiţi.
Să apreciem, aşadar, ce fel de profil poate avea o organizaţie ale cărei ritualuri de iniţiere sunt bazate pe povestea unei crime ce implică setea de bani, lipsa de scrupule, răzbunarea, minciuna? Mai putem crede atunci afirmaţiile masonice legate de filantropie, adevăr, morală, progres? Cu referire la tăcerea impusă membrilor masoni, legată de activitatea din interiorul acestei secte, iată conţinutul jurământului realmente oripilant pe care cel ce urmează a fi iniţiat este obligat să-l respecte: “Promit şi jur să păstrez şi să îndeplinesc obligaţiile mele de ucenic, iar dacă le voi încălca fie să mi se taie gâtul de la o ureche la cealaltă, fie să mi se scoată limba din rădăcini, iar trupul meu să fie îngropat în nisipurile aspre ale mării” (jurământ masonic, gradul I).
Dar pedepsele pentru încălcarea jurământului nu se opresc aici ci au şi ele gradele lor: “Dacă îmi voi nerespecta obligaţiile, fie ca partea stângă a pieptului să îmi fie tăiată, inima scoasă de acolo şi dată vulturilor”. (jurământ masonic, gradul II) “…să am corpul tăiat în două, măruntaiele scoase, trupul să îmi fie ars, iar cenuşa răspândită în cele patru vânturi” (jurământ masonic, gradul III).
Atunci când doreşti cu adevărat binele cuiva nu-l distrugi dacă greşeşte, ci îl ajuţi să se îndrepte. Prin urmare să ne întrebăm: este benefică francmasoneria şi este creştină de vreme ce se dovedeşte străină de întâia lege a lui Dumnezeu – iubirea – şi de iertare? Şi în afară de aceasta  însăşi legea liberului arbitru este încălcată de vreme ce unei persoane i se impune să accepte şi să se supună unor reguli şi ordine înainte de a le cunoaşte.
Fracmasonii se închină lui Satana 

Membrii Lojelor se închină nu lui Dumnezeu, ci Marelui Arhitect al Universului. Cine este acesta află doar masonii care primesc iniţierea gradului 25: Marele Arhitect al Universului nu este Dumnezeu, ci “îngerul luminii, geniul muzicii, spiritul focului.”
Penibilă şi periculoasă decădere spirituală; să abandonezi credinţa în Dumnezeu, nelimitat în putere şi iubire, adevăr şi viaţă, Creatorul tuturor lumilor şi să adori un înger mai presus de toate! Doar masonii cu grade foarte înalte ştiu că “îngerul luminii” este de fapt Lucifer. Cu un  astfel de ghid spiritual ei urmăresc perseverent să creeze pe Pământ o nouă ordine mondială condusă numai de ei, fără religie, cu o omenire adusă în mizerie şi dominată de patimi inferioare. Ne este vie în memorie experienţa comunistă iniţiată şi dirijată de către francmasonerie. Am văzut atunci ce luptă înverşunată era purtată împotriva religiei şi a proprietăţii individuale. Iată de ce credinţa în Dumnezeu îl face pe om puternic şi liber, iar proprietatea îl ajută să-şi menţină această libertate în lumea fizică. Unei fiinţe cu o credinţă de nezdruncinat nu i se poate adormi conştiinţa. Ea are încredere în Dumnezeu şi în propriile forţe. Ori pentru a-şi atinge scopul, francmasoneria are  nevoie de oameni fără credinţă,  slabi şi săraci pentru a le limita libertatea în această lume.
Liderii masoni ascund faptul că vor să distrugă complet religia creştină. Le este foarte drag cuvântul “revoluţie”. Pentru oamenii de rând revoluţia aduce mizerie, teroare, moarte, suferinţe de tot felul dar pentru ei înseamnă prilejul de a răsturna o ordine firească şi a o înlocui cu una dorită de ei. Astfel, treptat, mulţi dintre oameni devin creştini mai mult cu numele şi mai puţin prin atitudine şi credinţă. Vom cita numai două  fragmente din publicaţia “Catholic Gazette” care în numărul din februarie 1936 publică extrase ale unor conversaţii ce avuseseră loc la Societatea Secretă Francmasonică din Paris, care dovedesc ce mijloace sunt folosite pentru realizarea ţelului francmasoneriei: “Câtă vreme va dăinui printre nemasoni vreo concepţie morală a ordinii sociale şi câtă vreme orice  religie, orice patriotism, orice sentiment al demnităţii nu vor fi lichidate, domnia noastră asupra lumii nu va putea veni”. “Să ne intensificăm activităţile pentru a otrăvi moralitatea creştinilor; aceştia trebuie aduşi în situaţia de a urî patriotismul şi dragostea de familiile lor, de a considera credinţa lor o ruşine iar ascultarea faţă  de Biserică ca o sclavie degradantă, astfel încât ei să devină surzi la chemările Bisericii şi orbi la avertismentele ei împotriva noastră.”
Să aruncăm o privire mai adâncă asupra moralităţii şi asupra comportamentului lumii de astăzi, iniţial creştine şi să observăm dacă cele dezvăluite în 1936 sunt confirmate. Prezenţa francmasoneriei în societatea de astăzi este aproape pretutindeni. Puterea ei financiară este imensă şi îşi poate permite să genereze războaie, revoluţii, lovituri de stat sau să provoace ascensiunea sau decăderea personalităţilor publice. Totul e o problemă de timp. Asemenea evenimente sunt inteligent concepute  şi realizate astfel încât opinia publică rămâne încredinţată de firescul lor fără a-şi pune măcar problema dacă au fost întâmplătoare sau nu.
Metoda nu este foarte complicată. Principiul de bază este să creezi o problemă pentru ca apoi să vii cu soluţia salvatoare. E dorită o revoluţie victorioasă? Nimic mai simplu. Cu ajutorul banilor şi a liderilor corupţi într-o ţară sunt cauzate artificial probleme economice şi politice; cu ajutorul mass mediei (care, în mare parte, e sub controlul masoneriei) mulţimea oamenilor obişnuiţi este adusă în starea de  a  dori şi a accepta soluţia concepută de francmasoni. Apoi, ca din întâmplare, se găsesc oamenii şi mijloacele necesare de a o pune în practică. Să nu uităm un amănunt: oamenii şi mijloacele sunt puse la dispoziţie tot de către francmasonerie. Ce putem face pentru a nu ne lăsa păcăliţi de către această adevărată sectă satanică? În primul rând să avem conştiinţa trează, să eliminăm superficialitatea din propria noastră gândire şi să nu uităm niciodată că cea mai mare înşelătorie a forţelor satanice este să ne facă să credem că ele nu există şi că nici lumea lor nu există. “Somnul raţiunii generează monştrii”, se spune. Şi nu în ultimul rând, să nu uităm că pentru tot ceea ce facem suportăm consecinţele actelor noastre, mai devreme sau mai târziu şi dăm socoteală, în faţa lui Dumnezeu şi a propriei noastre conştiinţe. Sau, cum spunem noi, românii: după faptă şi răsplată…

luni, 9 iunie 2014

Cum eşti operat în armată.

Voi povesti cum am fost operat, ca soldat, la spitalul Colentina.
La spital am ajuns cu ditamai furunculul, mai mare ca un pumn, cel puţin mai mare decât pumnul meu. Interesant e că furunculul mi-l făcusem pe fund, era singurul loc unde aveam curaj să îmi bag singur seringa. Bun, ajung la colentina, mă bagă în salon, după care hai la consult la domnul maior medic. Din păcate, nu îi mai ţin minte numele, dar sper că ţărâna îi va fi foarte uşoară cât mai curând, dacă încă nu i s-a aşternut colbul pe măsele.
Întru în salon, cocoşat de durere, târşâind piciorul când: Soldat, drepţi, unde te trezeşti! DREPŢI!!!! Păi ştiţi, am un…Soldat, ţi-am dat eu permisiunea să mi te adresezi?? Culcat! Drepţi! Culcat! 25 de flotări, să înveţi că regulamentul militar e valabil şi în spital. Am făcut flotările, m-am ridicat cu greu, am luat poziţia de drepţi. M-a controlat, verificat,da da, un furuncul destul de urât, e de la igienă, mă porcilor, că nu vă spălaţi, fireaţi ai dreacului de ţărani. Desigur, se prefăcea că nu ştia că în armată faci duş obligatoriu, dimineaţa la 6 şi seara la 10. Cu apă rece, pentru că apă caldă se dă doar iarna. Ok, hai la operaţie. Acum? Acum, ce vrei, să crească iarba? M-a pus pe o masă de naşteri, cu zgaibaracele în sus, urcate pe suporturile alea unde de obicei stau femeile, în aşteptarea introducerii unei hegare sau a expulzării unui bebic. Tocmai când mă relaxam, aşteptând anestezia, pac, o durere înfiorătoare. Imbecilul de maior doctor îmi tăiase furunculul direct, pe viu. Ce e soldat, nu ştii că soldatul rromân nu simte durere? Eu urlam, de durere, pentru că practic mă tăiase pe viu. Soldat, îţi ordon să nu mai ragi ca taurul de CAP. Ce dracu să nu mai rag, că el în timpul ăla scobea cu o lamă chirurgicală, un fel de hexagon mic, prin muşchiul meu, curăţind pe acolo. După care aud ''Soră, pensetă, a căzut scalpelul''(cred că aşa i-a zis, nu sunt sigur). Tâmpitul scăpase bisturiul în gaura furunculului meu şi scobea în carne vie, fără anestezie, să îl găsească. Serios, nu cred că am mai avut vreodată o durere atât de înfiorătoare, simţeam pur şi simplu că nu am suficient aer în mine să urlu. În fine, a băgat în gaura un cauciuc de 20 de centimetri, pentru dren cred, plus a umplut gaura cu pansament şi gata. Sus, fuga marş la salon. FUGA MARȘ, NU AUZI? Am alergat şi fuga marş, ce să fac. De multe ori mi-am promis că mă voi duce la colentina, să îl aştept pe animal şi să îl calc pe faţă. Dar cu cât trec zilele, cu atât se estompează amintirile rele. Plus că perioada de vreo 2 luni petrecută în spital (plătind 1 cutie de ness pe zi) a fost o perioadă foarte frumoasă, cu prieteni şi prietene de toate tipurile, cu beţii în capela spitalului şi câte altele şi numai gândul la el nu îmi era. Dar despre astea, poate altă dată.

miercuri, 26 martie 2014

Baze OZN subterane naziste în peşterile de gheaţă de la Poli.

Primele manifestări ale interesului şi cercetărilor Germaniei în Antarctica sau regiunea polară sudică au început în 1873, când Sir Edward Dallman, în numele nou-fondatei Societăţi Germane de Cercetări Polare, a descoperit noi rute către Antarctica cu ajutorul vaporului său Gronland. Explorând regiunile polare, germanii au dat dovadă de un spirit inovativ pentru că Gronland a fost primul vapor cu aburi care a ajuns pe ţărmurile Antarcticii. În următorii 60 de ani au mai avut loc încă două expediţii, duse la capăt în 1910 de Wilhem Filchner, cu vaporul său Deutschland, şi în 1925 de vaporul construit special pentru expediţii polare numit Meteor, sub comanda dr. Albert Merz. În anii premergători celui de-al Doilea Război Mondial, germanii au pretins părţi din Antarctica pe măsură ce dorinţa lor de a avea baze în acea regiune creştea. În acele vremuri, pretinderea teritoriilor antarctice făcută pe motive militare părea cea mai bună opţiune. Hitler însuşi era nerăbdător să pună piciorul în Antarctica, pentru că astfel de pretenţii puteau fi utilizate în propaganda naţional-socialistă în scopul de a demonstra “superputerea” Germaniei. Pe de altă parte, din motive politice, trebuia să fie evitată Alianţa. Germania nu era în întregime pregătită pentru război în acele momente. De fapt, Lufthansa a pus la punct ideea unei expediţii semicivile împreună cu personalul companiei sale aeriene. Comanda acestei acţiuni a fost încredinţată căpitanului Alfred Ritscher, un experimentat explorator polar, care condusese deja câteva expediţii la Polul Nord, dovedind curaj, dar şi aptitudini deosebite în situaţii critice. Avionul selectat în scopul acesta a fost MS SCHABENLAND, un cargou german pus în funcţiune încă din 1934 pentru transportul poştei peste Atlantic. MS SCHABELAND a părăsit Portul Hamburg în 17 decembrie 1938, îndreptându-se spre Antarctica pe o rută precisă, planificată, şi a ancorat pe gheaţă în 1 ianuarie 1939. În următoarele săptămâni, avioanele PASAT şi BOREAS au executat 15 zboruri, acoperind o suprafaţă de 600.000 de kilometri pătraţi şi au făcut mai mult de 11.000 de fotografii ale zonei. Aproape jumătate din întreaga regiune antarctică a fost “scanată” în felul acesta, realizându-se astfel, pentru prima dată, documente ale pretinselor teritorii germane. Pentru a duce înapoi în bătrâna Europă aceste dovezi, două avioane au lansat câteva sute de drapele special făcute pentru Pol, având însemnele expediţiei împreună cu svastica. Întregul teritoriu a fost numit Neueschwabenland. În 1938, cu mult timp înainte de terminarea celui de-al Doilea Război Mondial, naziştii au continuat să facă numeroase expediţii în regiunea Queen Maud din Antarctica. Un continuu val de expediţii a început să plece din Africa de Sud. Peste 230.000 de mile pătrate ale continentului îngheţat au fost cartografiate din aer şi germanii au descoperit vaste regiuni care, în mod surprinzător, nu aveau gheaţă, ba, mai mult, aveau lacuri cu apă caldă. A fost descoperită o cavernă din interiorul unui gheţar ce se întindea pe 30 de mile până la un lac geotermal cu apă fierbinte. Diverse echipe de oameni de ştiinţă au fost aduse în zonă, ele incluzând vânători, zoologi, botanişti, micologişti, biologi marini, ornitologi şi mulţi alţii. Numeroase departamente ale Guvernului german au dezvoltat programe “Top Secret”. După ce toate datele au fost adunate, s-au trimis în zonă echipe de constructori subterani. Acestea au ajuns acolo la bordul marilor vapoare transportatoare atât civile, cât şi militare şi mai ales la bordul submarinelor. Transportatoarele ce plecau din porturile Africii de Sud erau protejate de o flotilă de submarine ucigaşe şi vapoare militare. Aceasta poate să fie explicaţia intensei activităţi naziste desfăşurate în Africa de nord şi de sud. Fiecare vapor care se apropia de rutele germane dintre Africa de Sud şi Antarctica erau distruse de submarinele germane pentru a proteja “Secretul”. După ce toate materialele au fost duse în zona Antarcticii, oameni de ştiinţă VIP au început să apară însoţiţi de o echipă “SS” extrem de specializată şi antrenată. Construcţia şi proiectele secrete din Antarctica au continuat de-a lungul întregului război. Chiar înainte de terminarea acestuia, două divizii germane de U-Boats, U-530 şi U-977, au fost lansate dintr-un port aflat la Marea Baltică. Se spune că acestea aveau la bord membri ai echipelor de cercetare din domeniul discurilor antigravitaţie şi al celor mai avansate descoperiri din această zonă făcute de germani.
Ei luaseră schiţe şi documente ale celor mai de vârf designuri pentru discurile zburătoare şi mai ales cele ale unor gigantice complexuri subterane ce fuseseră realizate în fabricile subterane de la Nord Hausen din Munţii Harz. Cele două U-boats-uri au ajuns în noile teritorii ale Neueschwabenland, unde a fost descărcată “încărcătura” lor secretă. În 10 iulie 1945, cu mai mult de două luni după sfârşitul războiului, submarinul german U-S30 s-a predat autorităţilor argentiniene. Comandantul lui era Otto Vermoutt. Submarinul avea o echipă formată din 54 de oameni (o echipă normală a unui submarin cuprinde doar 18 oameni) şi o încărcătură ce consta în 540 de containere pline cu ţigări şi o neobişnuit de mare cantitate de mâncare. Comandantul avea 25 de ani, ofiţerul secund 22 de ani, iar media de vârstă a întregii echipe era de 25 ani, excepţie făcând un singur om, care avea 32 de ani. Aceasta era o ciudat de tânără echipă, iar când au fost interogaţi, ei au mărturisit că nu aveau nici o rudă apropiată. Echipa acestui U-boat a fost interogată de agenţi ai serviciilor secrete americane ce bănuiau existenţa unei baze antarctice. Orice au încercat să spună soldaţii nazişti, americanii nu au fost convinşi. Cei din Antarctica căzuseră în disperare după sfârşitul războiului şi ştiau că era inevitabilă o confruntare. S-a depus un foarte mare efort în dezvoltarea proiectelor de arme secrete ce urmau să apere noul lor imperiu, care, fără îndoială, fusese construit cu ajutorul a nenumăraţi sclavi luaţi din lagărele de concentrare ale Europei. Cel mai mare oraş-bază militară din Antarctica a devenit cunoscut sub numele de Noul Berlin sau sub numele de cod “Baza 211″. Hitler: Viu sau mort? Odată cu începutul anilor ’50 au început să apară zvonuri în presa internaţională cum că Hitler reuşise să scape şi să ajungă într-o bază nazistă secretă situată la Polul Sud. În 1952, Dwight D. Eisenhower spunea: “N-am reuşit să punem mâna nici pe cea mai mică dovadă a morţii lui Hitler. Mulţi oameni cred că Hitler a reuşit să scape din Berlin”. Când preşedintele Truman l-a întrebat, în cadrul conferinţei de la Postam în 1945, pe Stalin dacă “Hitler a murit sau nu”, acesta din urmă a răspuns direct: “Nu!”. Ofiţerul suprem al lui Stalin, mareşalul Zhukov, ale cărui trupe au fost cele care ocupaseră Berlinul, a mărturisit în urma unei investigaţii amănunţite, în 1945: “Nu am găsit nici un cadavru care să fie al lui Hitler”. Şeful american al completului de judecată de la Nurenberg, Thomas J. Dodd, spunea: “Nimeni nu poate să spună că Hitler a murit”. Gen.-mr. Floyd Parks, care a fost comandantul general al zonei americane în Berlin, a declarat public că era prezent atunci când mareşalul Zhukov a descris intrarea trupelor sale în Berlin, spunând că era convins de faptul că Hitler reuşise să scape. Gen.-lt. Bedell Smith, şeful de personal al gen. Einsenhower în cadrul invaziei europene şi mai târziu director al CIA, a declarat public în 12 octombrie 1945: “Nici o fiinţă umană nu poate să afirme cu siguranţă că Hitler a murit”. Colonelul W.J. Heimlich, fostul şef al serviciilor secrete americane la Berlin, a spus că era însărcinat să afle ce s-a întâmplat cu Hitler şi că după o investigaţie extrem de amănunţită a redactat raportul său în care stipula: “Nu există nici o evidenţă în afara zvonurilor care să susţină teroria sinuciderii lui Hitler”. El a mai spus, de asemenea, că “pe baza unor astfel de evidenţe nici o companie de asigurări din America nu ar ar lua în considerare vreo pretenţie în ceea ce-l priveşte pe Hitler”. Judecătorul de la Nurenberg, Michael Mussmanno, spune în cartea sa, “Zece zile ca să mori”, că “Rusia trebuie să accepte vina de a-l fi lăsat în viaţă pe Hitler în mai 1945″. Mussmanno a mai mărturisit că i-a intervievat pe chelnerul, pe valetul, şoferul, cele două secretare şi piloţii lui Hitler şi toţi au confirmat că acesta din urmă se sinucisese. Mussmanno a mai declarat că la urma-urmei nu se putea ca toţi aceştia să fi pus la punct o aceeaşi poveste cu detalii perfecte şi fără nici o scăpare, aşa că a fost convins că personalul lui Hitler spunea adevărul despre sinuciderea acestuia. Fostul secretar de stat Jimmy Byrnes scrie în cartea sa, “Sincer vorbind”: “Eram la conferinţa Celor Patru, de la Postdam, când Stalin s-a ridicat din scaun pentru a ciocni paharul cu mine într-un mod foarte prietenos”. L-am întrebat: “Mareşale Stalin, ce credeţi despre moartea lui Hitler?”. Stalin mi-a răspuns: “Nu este mort. A reuşit să evadeze ori în Spania, ori în Argentina”. În septembrie 1948, un număr al revistei numite “Întregul adevăr” a publicat un articol pe prima pagină, “Hitler este viu sau mort?”, cu subtitlul: “Vă prezentăm sumarul concluziilor unei investigaţii exhaustive de-a lungul a trei ani, împreună cu motivele ce susţin părerea că Adolf Hitler este viu şi că a planificat în secret cea mai mare înşelăciune a tuturor timpurilor”. Un alt articol din noiembrie 1949 spune că “Naziştii s-au retras sub Pământ în 16 mai 1943!” şi detaliază o întâlnire ce a avut loc la rezidenţa lui Krupp von Bohlen – Halbach, preşedintele I.G. Farben, întâlnire ce planifica cel de-al Treilea Război Mondial. Un alt articol publicat în august 1952, intitulat “Hitler nu a murit”, avea ca subtitlu următoarele: “Falsa sinucidere a lui Hitler în buncărul său din Berlin este dezvăluită acum drept cea mai mare înşelăciune a istoriei!”. Au ieşit la suprafaţă dovezi solide ce spun că Hitler nu a murit – avem aici dovada faptului că Hitler este în viaţă, conducându-i azi pe nazişti din subteran! Numărul din iunie 1952 al revistei “Întregul adevăr” stipulează: “Hitler ar putea să fie în viaţă”. Articolul spune: “Acum noi fapte doveditoare ies la lumină. Se ştie acum că, în 1940, naziştii au început să adune tractoare, avioane, sănii şi tot felul de maşini şi materiale în regiunile Polului Sud, unde, în următorii 4 ani, tehnicieni nazişti au construit pe aproape necunoscutul continent Antarctica Shangrala Fuhrerului, un nou Berchtesgaden”. Articolul mai spunea: “Ei au scobit un munte întreg, au construit un întreg nou refugiu camuflat într-o ascunzătoare montană”. Continentul descoperit recent este mai mare decât Europa, aflat la o distanţă de 5.600 mile marine de Africa, 1.900 mile marine de vârful sudic al Americii de Sud şi la 4.800 mile marine de Australia. Nu are o suprafaţă acoperită în întregime de gheaţă, ci este un continent cu câmpii, văi şi munţi ce au o înălţime de peste 15.000 de picioare. Temperatura din interior este aproape de 0 grade şi niciodată nu scade mai jos de -20… -30 de grade în timpul iernii. Cu alte cuvinte, nu este mai frig decât în Dakota de Nord sau Canada. Revista “Bonjour”, Gazeta Poliţiei şi ziarul parizian “Le Monde” au avut toate articole despre ascunzătoarea de la Polul Sud a lui Hitler. Amiralul Doenitz stipula în 1943: “Flota de submarine germane a creat pentru Fuhrer un paradis pământesc şi o invincibilă fortăreaţă în altă parte a lumii” Cu toate că el nu a specificat unde se afla exact această locaţie, revista “Bonjour” a subliniat faptul că, în 1940, inginerii nazişti au început construcţia unor clădiri ce trebuiau să reziste la temperaturi de -60 de grade Celsius. În 1981, Donald Mekale scrie cartea “Hitler: Mitul supravieţuirii” pentru a încerca să răspundă întrebărilor legate de ceea ce se întâmplase cu Hitler. Introducerea acestuia spune: “În această carte, un mare istoric examinează cele mai persistente şi neelucidate mistere ale Erei Postbelice, încercând să dezvăluie direcţia în care acestea duc cercetările”. Documentare TV recente încă mai pretind: “În sfârşit, o dată pentru totdeauna această poveste este reală!” despre ceea ce s-a întâmplat cu Hitler, cu toate că acestea nu răspund, cu adevărat, tuturor întrebărilor. O emisiune numită “Ce s-a întâmplat cu adevărat cu Adolf Hitler”, după ce a investigat numeroase poveşti, sfârşeşte prin a spune că în ciuda Glasnostului şi noua libertate de a accesa dosarele ruseşti, paginile despre Hitler rămân în continuare cele mai clasificate documente ale sovietelor. Numărul din 18 ianuarie 1948 al “Jurnalul ilustrat al Santiago”, Chile, spune: “În 30 aprilie 1945, Berlinul era în cădere liberă, dar aceasta s-a simţit foarte puţin la cartierul general al forţelor aeriene. La ora 04.15 PM, un avion JU-52 a aterizat, debarcând trupe SS venite direct de la Rechlm pentru apărarea Berlinului, toţi fiind tineri, neavând mai mult de 18 ani”. Ziaristul spunea: “Trăgătorul acestui avion era un inginer pe care-l cunoşteam de multă vreme şi pe care îl rugasem să mă ajute să scap de serviciul militar. S-a urcat în avion şi a părăsit Berlinul cât mai repede posibil. În timpul intervalului de alimentare cu carburant a primit deodată un ghiont în coaste de la operatorul său radio ce îi atrăgea atenţia într-o anumită direcţie. La aproape 100, 120 de metri depărtare se afla un avion ARADO 234, lângă care l-au văzut atât el, cât şi operatorul său radio pe comandantul lor suprem, Adolf Hitler, îmbrăcat într-o uniformă de camuflaj şi gesticulând puternic în faţa unor membri ai partidului care în mod evident îl însoţiseră pentru ultima oară. Timp de aproape 10 minute, cât a durat alimentarea avionului lor, cei doi oameni au fost martorii acestei scene. În jurul orei 04.30 PM, avionul lor s-a ridicat din nou în aer. Au fost foarte uimiţi să audă mai apoi, în cadrul emisiunii de ştiri de la miezul nopţii, că Hitler se sinucisese în urmă cu 7 ore şi jumătate”. În cadrul unei emisiuni a televiziunii naţionale canadiene, numită “Aşa cum se întâmplă” din 17 septembrie 1974, la ora 07.15 PM, dr. Ryder Saguenay, profesor chirurg de la Facultatea de Stomatologie din cadrul Universităţii California, Los Angeles, a spus că Hitler a dat ordin ca un avions special să plece din Berlin cu toate fişele medicale şi stomatologice, în special cu radiografiile tuturor naziştilor din conducere, către o destinaţie necunoscută. El spunea că documentele stomatologice folosite pentru identificarea cadavrului lui Hitler au fost practic “amintirea” unui asistent stomatolog care a dispărut mai apoi, nefiind niciodată găsit. Un editorial al ziarului “Zig-Zag” din Santiago de Chile, numărul din 16 ianuarie 1948, spune că, în 30 aprilie 1945, comandorul Peter Baumgart l-a luat pe Adolf Hitler şi soţia sa, Eva Brown, împreună cu câţiva prieteni loiali de pe Aeroportul Tempeffiof şi i-a dus la Tondern, în Danemarca. De aici, ei au luat un alt avion către Kristiansund, Norvegia, de unde s-au alăturat unui convoi de submarine. Scriitorul Michael Bar-Zohar spune în cartea sa, “Răzbunătorii”, la pagina 99: “În 1943, amiralul Doenitz a declarat: «Flota germană de submarine U-Boat este mândră pentru faptul că a reuşit să creeze un paradis pământesc, o fortăreaţă invincibilă pentru Fuhrer-ul nostru, undeva în lume», nu a spus în ce parte anume a lumii exista aceasta, dar este cât se poate de evident că era în America de Sud”. Scriitorul german Ernst Zundel, folosind pseudonimul “Mattern Friedrich”, mărturiseşte că amiralul Doenitz a spus în 1944, în faţa unei clase de absolvenţi ai Academiei Navale din Kiel: “Marina germană încă mai are de jucat un rol măreţ în viitor. Marina germană cunoaşte toate ascunzătorile din care, la nevoie, să-l preia pe Fuhrer, locuri în care el poate în perfectă tăcere să pună la punct ultimele măsuri”. Ziarul “France Soir” face următoarea declaraţie: “La aproape un an şi jumătate după încetarea ostilităţilor din Europa, balenierul islandez «Juliana» a fost oprit de un imens submarin german U-Boat. «Juliana» se afla în regiunea antarctică, în jurul insulelor Malvine (acum Falkland), când un submarin german a ieşit la suprafaţă şi a arborat steagul oficial de doliu german, cel roşu cu margini negre. Comandantul submarinului a abordat baleniera, urcând la bord pentru a-l ruga pe căpitanul Hecla să-i dea o parte din proviziile sale. Cererea a fost făcută cu un ton clar de comandă, în faţa căreia orice rezistenţă n-ar fi fost o mişcare înţeleaptă. Ofiţerul german vorbea o engleză corectă şi a plătit pentru provizii în dolari americani, dându-i un bonus de 10 dolari căpitanului islandez pentru fiecare membru al balenierei. În timp ce proviziile erau transportate la submarin, comandantul acestuia i-a spus căpitanului Hecla locul exact unde se afla o familie întreagă de balene. Mai târziu, «Juliana» a găsit, într-adevăr, acea familie de balene”. Războiul secret al amiralului Byrd în Antarctica În 1946, baza secretă din Antarctica, Noul Berlin, începea să-şi facă vizibilă prezenţa prin intermediul incursiunilor în spaţiul aerian al Statelor Unite şi al Uniunii Sovietice. Aceste incursiuni erau făcute de nazişti cu ajutorul avansatei lor tehnologii a discurilor zburătoare. Versiuni îmbunătăţite şi noi ale Kugelblitz puteau acum să zboare la viteze supersonice în orice parte a planetei. Mesajul naziştilor către vechii lor duşmani era clar: “Putem să zburăm în spaţiile voastre aeriene oricând dorim. Nimic nu ne poate opri”. În decembrie 1947, amiralul Richard R. Byrd a condus o armată de 4.000 de soldaţi din Statele Unite, Marea Britanie şi Australia în cadrul unei invazii a Antarcticii. Această operaţiune se numea Highjump (Marea săritură). Soldaţii au fost conduşi de vasul de comandă a lui Byrd, spărgătorul de gheaţă numit “Vântul nordului”, la care se alătura vasul “Pine Island”, distrugătorul “Brownsen”, avionul cargo “Marea Filipinelor”, submarinul american “Sennet”, care trebuia să asigure suportul celorlalte vase de război “Yankee” şi “Merrik”. Tot aici mai erau Portavionul “Curritck” şi distrugătorul “Henderson”. Numărul din 5 martie 1944 al ziarului “El Mercuno” din Santiago de Chile, a publicat articolul cu titlul “Pe vârful Muntelui Olimpus din mările îndepărtate”, care cita dintr-un interviu realizat de Lee van Affa cu amiralul Byrd: “Amiralul Byrd ne-a declarat astăzi că era imperativ necesar ca Statele Unite să iniţieze imediat măsuri de apărare împotriva regiunilor ostile. Amiralul mărturiseşte că nu voia să înspăimânte pe nimeni în mod gratuit, dar este o realitate amară posibilitatea ca, în cazul unui nou război, Statele Unite să fie atacate de obiecte zburătoare ce pot zbura de la un pol la altul la viteze incredibile. Amiralul Byrd a reiterat acelaşi punct de vedere ce reieşea din informaţiile sale personale adunate de la Polul Nord şi Sud în timpul unei conferinţe de presă ce s-a ţinut la International News Service”. Singura declaraţie oficială făcută privitor la scopul unei forţe armate era în legătură cu nevoia de a testa “noi materiale în condiţiile extreme din Antarctica”. Acţiunea armată a început din cadrul bazelor americane aflate în Marea Ross, după care s-a mutat pe coasta vestică a Antarcticii, îndreptându-se către coasta nordică a Antarcticii, acolo unde se afla Neueschschwabenland. Operaţiunea a fost planificată şi echipată pentru o durată de 6-8 luni, dar a fost oprită în februarie 1947. În mod oficial, expediţia a fost declarată un mare succes din cauză că a reliefat noi amănunte despre utilizarea echipamentului militar în condiţii extreme. Cu toate că întreaga expediţie nu a durat decât 8 săptămâni, anumite surse pretind că bătălia efectivă, ce a avut loc odată ce forţele lui Byrd au fost dispersate în trei mari grupe pe continentul Antarctica, a durat doar 3 săptămâni, datorită faptului că au întâlnit o puternică rezistenţă din partea discurilor zburătoare naziste. Un lucru pe care amiralul Byrd l-a declarat în conferinţa de presă ce a avut loc după înfrângerea sa în Antarctica a fost faptul că acest continent ar trebui să fie înconjurat “de un zid de dispozitive de apărare din moment ce se constituie în ultima linie de apărare a Americii”. Când Byrd s-a întors în Statele Unite, el a fost internat în spital şi nu i s-a mai permis deloc să ţină alte conferinţe de presă. Se spune că amiralul Byrd s-a dus foarte mânios la preşedinte şi la şefii de stat major, cerându-le chiar să transforme Antarctica într-o zonă de teste termonucleare. Răspunsul Statelor Unite a fost retragerea din Antarctica pentru aproape 10 ani. În martie 1955, lui Byrd i s-a dat comanda operaţiunii “Deepfreeze”, ce era parte din expediţia de explorare a Antarcticii “Anul Geofizic Internaţional” (1957-1958). Atât Rusia sovietică, cât şi Statele Unite au încercuit polii cu baze de apărare şi detectare, lăsând între acestea un aşa-numit “no-man’s land” (tărâm al nimănui), unde nimeni nu trăia. Sau se poate ca americanii să pretindă că se apără de ruşi, iar ruşii de americani, când, de fapt, ambele ţări erau înspăimântate de ceea ce se afla între ele: ultimul batalion nazist?

sâmbătă, 8 martie 2014

Adevărul despre Ucraina în UE.


Ucrainienii până acum nu au vrut în UE. Acum brusc s-au săturat de dictatură. Oricum Rusia nu o să-i lase să-şi facă de cap. 





UE este probabil cea mai mare structură politică satanistă din lume, un proiect babilonic în plină desfăşurare, menţionat ca atare şi în Profeţiile Biblice.

vineri, 21 februarie 2014

Anti (m)UE

Uniunea Europeană = satanizarea populaţiei. Se face la scară largă. Nu se mai foloseşte forţa fizică aşa ca pe vremuri, ci spălarea creierelor. Cea mai mare unealtă este manipularea prin mass-media care oferă progagandă mincinoasă,mai bine zis dejecţii care ne intră prin cornee şi ajung în minte,inundând-o.

duminică, 16 februarie 2014

''O, biet popor român sărac
Cu-o Ţara prea bogată!
Tu vino-i răului de hac
Să nu ţi-o vândă toată!

 Şi dă-i afară pe străini
Cu toţi îmburgheziţii,
Să nu-ţi mai fie-n alte mâini
Guverne şi poliţii! 

Cu trupe de comedianţi
Numindu-le partide
Sunteţi românii emigranţi
Din rai în Ţări aride.

Pierdut-aţi banii Ţării-n vânt
Şi-i goală visteria.
Mai daţi şi ape şi pământ
Şi vindeţi România.

Mihai Viteazul v-a lăsat
Ţară mai rotundă.
Voi azi aţi scos-o la mezat,
Străinii vă inundă.''

joi, 6 februarie 2014

Vreau să înfiinţez un partid politic Naţional-Socialist


În ce va consta:
-Naţionalizarea tuturor firmelor care au fost privatizate de politicieni corupţi.
-Introducerea pedepsei cu moartea.
-Eliminarea corupţiei,prin judecarea şi executarea celor care au fraudat statul Român.
-Durata maximă a unui proces să fie de maxim 1 săptămână.
-Scoaterea din funcţiune a poliţiştilor care nu îşi fac datoria şi introducerea Poliţiei militare.
-Rezolvarea problemei cu ţiganii prin trimiterea lor la muncă forţată,şi confiscarea averilor.
-Interzicerea etnicilor maghiari de a ocupa funcţii publice.
-Învăţământ obligatoriu 12 clase.
-Exploatarea gazelor,uraniului şi minereurilor naturale numai de firme Române.
-Recuperarea sistemului medical.
-Creşterea salariilor pentru bugetarii Români.

duminică, 26 ianuarie 2014

SPRE CE NE ÎNDREPTĂM? SUNTEM CONTEMPORANI CU MOARTEA UNEI ŢĂRI?

O ţară poate fi împinsă spre destrămare pe mai multe căi: economic, prin acapararea instituţiilor statului de grupuri de interese, prin dezorganizarea învăţământului, distrugerea sistemului public de sănătate şi pierderea celui propriu de asigurări, cât şi prin „conlucrarea“ tuturor acestor factori. Este cazul României. După decembrie 1989 a avut loc lichidarea, la propriu, a peste 90% din industria românească, odată cu reducerea masivă a producţiei meşteşugăreşti, în timp ce întreprinzătorii autohtoni par mai curând ignoraţi de forurile de decizie. În prezent, la ordinea zilei este privatizarea (vânzarea) resurselor minerale şi energetice, însoţită de afirmaţia – nedemonstrată – a independenţei energetice a ţării! Harta întocmită de Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale arată că toate zonele României, inclusiv platoul aferent al Mării Negre, sunt cuprinse în perimetrele de exploatare acordate la 26 companii străine. Cu ce rămân cetăţenii acestei ţări în urma acestui val de explorări-exploatări? După contractele aflate în lucru, cu foarte puţin şi, în plus, la cheremul celor care efectuează forajele. Adio, independenţă energetică! 1) Vînzarea ţiţeiului şi gazelor naturale din România la preţul de pe piaţa mondială. Pe baza Legii nr.555/2004 a privatizării PETROM, votată de PSD, PNL, PD, PC şi UDMR, în perioada 2005-2014 firmele care exploatează în România ţiţei plătesc Statului Român numai 2-3 dolari/baril, iar pentru gazele naturale doar 4-5 dolari/1.000 m3, indiferent de preţul acestora la bursă. Singurul partid, Partidul România Mare a votat împotriva acestei legi şi, ulterior, a acţionat pentru abrogarea ei. Datorită PSD, PDL, PNL, UNPR, UDMR şi PC, care menţin nemodificate prevederile Legii nr.555/2004, la Bugetul de Stat nu se încasează anual 7-10 miliarde euro. 2) Modificarea redevenţei miniere stabilită de Regimul Iliescu-Năstase prin Legea nr.85/2003, Legea minelor menţinută de Regimul Băsescu-Tăriceanu-Boc. La art.45 din Legea nr.85/2003 au fost stabilite cele mai mici redevenţe miniere din lume pe care le plătesc la Bugetul de Stat titularii licenţelor de expolatare. Aceste redevenţe sunt de : a) 0,35 euro, pe unitatea de producţie minieră, pentru calcare industriale şi de construcţii, dolomită, gresie şi tufuri industriale; b) 0,40 euro, pe unitatea de producţie minieră, pentru argilă, nisip şi pietriş; c) 0,70 euro, pe unitatea de producţie minieră, pentru substanţe nemetalifere; d) 3 euro, pe unitatea de producţie minieră, pentru marmură, gresie ornamentală, travertin şi tufuri ornamentale; e) 4 euro/1.000 litri pentru ape minerale naturale; f) 4% din valoarea producţiei miniere pentru cărbuni, minereuri feroase, neferoase, de aluminiu, de metale nobile, radioactive, pietre preţioase şi semipreţioase, produse reziduale miniere, roci bituminoase, ape minerale terapeutice, ape termominerale, ape geotermale şi gazele care le însoţesc, gaze necombustibile, nămoluri şi turbe terapeutice. 3) Modificarea redevenţei petroliere şi a gazelor naturale stabilită tot de Regimul Iliescu-Năstase şi menţinută de Regimul Băsescu-Tăriceanu-Boc prin Legea nr.238/2004, Legea petrolului şi respectiv prin Legea nr.35/2004, Legea gazelor. Aceste redevenţe sunt cele mai mici din lume. Toate redevenţele trebuie majorate substanţial şi aduse spre sau la nivelul maxim practicat de ţările care au astfel de bogăţii naturale. În timp ce Regimurile Ilescu-Năstase şi Băsescu-Boc au dat pe nimic uriaşele bogăţii naturale din România, aceleaşi regimuri s-au plîns că nu au bani şi ca urmare au introdus bugetele de austeritate şi au recurs la împrumuturi externe de circa 150 miliarde euro, cu dobînzi de peste 10 miliarde euro. În plus, chipurile din lipsa banilor, bugetarii care şi-au cîştigat în instanţă drepturile salariale le vor primi eşalonat în perioada 2012-2016 sau şi mai tîrziu. Regimul Băsescu-Isărescu-Boc şi Curtea Constituţională nu au făcut nicio eşalonare, măcar pe aceiaşi perioadă, în domeniul profiturilor uriaşe obţinute de către firmele care jefuiesc bogăţiile naturale din România. Pentru aceşti asasini economici, Regimul Băsescu-Isărescu-Boc este mumă, iar pentru cetăţenii români este ciumă ! Parlamentarii PSD, PNL şi PC nu au curajul să formuleze amendamente la proiectul Legii Bugetului de Stat pe anul 2012 vizînd creşterea substanţială a veniturilor pe seama resurselor naturale. 4) Rezilierea contractelor cu ,,băieţii deştepţii” care cumpără la preţuri mici energie electrică produsă în România pe care apoi o vînd scump Statului Român şi la export. Un singur om, preşedintele Băsescu a recunoscut la televiziune că a fost învins de ,,băieţii deştepţi” din energie. Dar Opoziţia şi Puterea de ce se lasă învinse? De ce comisioane şi sponsorizări au beneficiat? De ce DNA şi Parchetul, poate şi ANI, nu acţionează pentru respectarea legii şi nu ajută Puterea şi Opoziţia pentru sporirea veniturilor la Bugetul de Stat cu cîteva milarde euro pe an? 5) Eliminarea scutirilor din Codul fiscal (Legea nr.571/2003) acordate de Regimul Iliescu-Năstase şi menţinute de Regimul Băsescu-Tăriceanu-Boc pentru firmele care exploatează şi exportă direct din România produse petroliere şi gaze naturale. În timp ce în multe municipii şi oraşe, precum şi în numeroase comune şi sate nu se asigură gaze naturale pentru încălzirea locuinţelor şi pentru consumul casnic, firmele străine (mai ales OMV din Austria) folosesc gazul metan românesc, achiziţionat cu 4-5 dolari/1000 m3, pentru export şi pentru producerea de curent electric la Centrala de la Brazi. Opoziţia şi Puterea sunt generoase cu firmele străine, iar pentru populaţie şi firmele româneşti se facturează gazele naturale la preţurile de import din Federaţia Rusă prin firme căpuşă, neglijate şi acestea de Parchet şi DNA. Acum, când se reinstalează criza în Europa, cînd unii specialişti vorbesc de prăbuşirea zonei euro pînă la Crăciun şi apoi dispariţia Uniunii Europene, este necesar ca Opoziţia să ajute Puterea ca să sporească veniturile la Bugetul de Stat, valorificând prin amendamente sursele menţionate mai sus. Românii au aflat despre marile demonstraţii împotriva măsurilor de austeritate din Grecia, Portugalia şi Italia. În România, Opoziţia nu cheamă populaţia la manifestaţii paşnice împotriva jefuirii bogăţiilor naturale şi contra genocidului practicat de actuala Putere, consiliată de FMI şi Banca Mondială. Cu toate programele şi bugetele de austeritate ale Guvernelor Boc I-V se prăbuşeşte economia românească, iar datoriile externe cresc cu circa 2 miliarde euro pe lună şi la dobînzi tot mai mari. Opoziţia nu cere guvernatorului BNR şi Guvernului Boc V să aducă în România rezerva de aur a Ţării care a fost dusă în bănci străine pentru păstrare şi pentru a le plăti sume uriaşe. Opoziţia nu are voie să introducă la Senat o moţiune simplă pe tema datoriilor externe şi a programului de rambursare a lor ! B) Opoziţia este naivă din cel puţin următoarele motive: 1. A cedat funcţia sigură de Preşedinte al Senatului României prin excluderea din PSD a domnului Mircea Geoană. Practic, Opoziţia a dat pasărea din mînă pe cioara de pe gard. În plus a oferit UDMR şi UNPR şansa de a avea noi pretenţii faţă de PDL şi de a şantaja pe liderii PDL. Demersul USL vizînd cedarea către Putere a funcţiei de Preşedinte al Senatului României a urmărit, în esenţă, să blocheze în anul 2012 atacarea Hotărîrilor Parlamentului la Curtea Constituţională ! Preşedintele PSD, Victor Ponta, consideră că este mai bine pentru Senat să fie condus de reprezentantul PDL, Vasile Blaga, decît de fostul preşedinte al PSD şi finalist la alegerile prezidenţiale, Mircea Geoană. Această dilemă stă în atenţia celor internaţi la Spitalul nr.9 din Bucureşti. Nici nebunii nu o înţeleg. Prin înlăturarea preşedintelui Senatului, domnul Mircea Geoană, de către PSD, Opoziţia a oferit pe tavă organizaţiei antiromâneşti UDMR postul de Secretar General al Guvernului, iar Puterii (PDL, UNPR şi UDMR) a doua funcţie în Statul Român. O asemenea trădare nu se regăseşte nici în celebrele piese de teatru ale lui I.L.Caragiale. Pînă acum, membrii şi simpatizanţii PSD nu ştiu şi nu pot înţelege de ce s-a recurs la această trădare. 2. Are încredere în cei care au pus la cale şi coordonează Holocaustul împotriva românilor. De multe ori, liderii Opoziţiei s-au întîlnit cu komisarii din partea FMI, Băncii Mondiale şi Comisiei Europene, acceptându-le toate poruncile şi angajându-se că dacă vor veni la Putere, după alegerile din anul 2012, vor continua angajamentele luate de PDL, UNPR şi UDMR. 3. A sprijinit dispariţia sistemului bancar românesc şi acum speră că băncile străine, care deţin circa 95% din piaţa bancară din România, vor da dovadă de fair-play şi, după ce au obţinut profituri uriaşe în perioada 2000-2011 nu vor lăsa ţara noastră nefinanţată în timp de criză. Banca Centrală a Austriei a anunţat scăderea fluxurilor de capital către statele din zona non-euro, iar Opoziţia tace pe tema privatizărilor impuse de asasinii economici şi asasinii politici străini pentru sistemul bancar românesc. La privatizarea BCR, din anul 2006, s-a opus numai Partidul România Mare, inclusiv prin sesizarea Curţii Constituţionale. Opoziţia tace şi în ceea ce priveşte suma de 3,75 miliarde euro pe care Statul Român s-a angajat să o plătească către Erstebank, din Austria, pentru găurile negre provenite din fuziunea dintre BCR şi Bancorex. Regimul Băsescu-Tăriceanu a dat Banca Comercială a României la o mică bancă din Austria şi a încasat numai 2,25 miliarde euro. Practic, BCR a fost dată gratuit şi Poporul Român mai are de plătit încă 1,5 miliarde euro. Când băncile străine se retrag din România vor „îngheţa” pieţele financiare şi ţara noastră va fi adusă într-o situaţie extrem de gravă ! Opoziţia refuză să ceară Puterii să se pregătească pentru această perspectivă apropiată şi să găsească soluţii de salvare! 4. PDL pregăteşte fraudarea alegerilor locale şi parlamentare din anul 2012, iar Opoziţia nu cere populaţiei să iasă în stradă pentru a solicita, în mod paşnic: a) alegerea primarilor şi a preşedinţilor de Consilii judeţene în două tururi de scrutin; b) alegeri locale separate de cele parlamentare în anul 2012. Opoziţia ştie că principala preocupare a PDL o constituie perfecţionarea industriei de fraudat alegerile din anul viitor şi cu toate că ştie acceptă tacit tot ce i se pregăteşte şi tot ce se continuă în Holocaustul împotriva românilor. C) Opoziţia este formală, de catifea. Prezentăm doar cîteva argumente: 1) La Legea asistenţei sociale, Opoziţia a acţionat pentru adoptarea ei tacită în Senat, în loc să o dezbată şi să o respingă. Prin această lege, de la 1 Ianuarie 2012, au fost tăiate 45 de ajutoare sociale. Ca urmare, se va amplifica genocidul împotriva Poporului Român, iar Opoziţia asistă nepăsătoare. 2) Viitoarea Lege a asigurărilor de sănătate va contribui, împreună cu Legea asistenţei sociale, la exterminarea rapidă a milioane de români. Oamenii vor muri cu zile, iar Opoziţia tace. 3) FMI şi Banca Mondială a impus Guvernului Boc V lista cu companiile de Stat care trebuie să aibă manageri privaţi şi apoi să fie privatizate, pentru sume derizorii. Pierderile pentru Bugetul de Stat vor fi uriaşe. Opoziţia acceptă diktatul asasinilor economici şi asasinilor politici şi a preluat salutul prezindenţial: „Să trăiţi bine!” Opoziţia nu este curioasă şi nu vrea să afle cine i-a privatizat pe acei manageri. 4) După jaful şi dezastrul, unic în lume, de la Roşia Montană se pregăteşte cel de la Roşia Poieni. Zăcământul uriaş de peste 1,5 miliarde tone de cupru şi miile de tone de aur, argint şi metale rare, precum şi SC CUPRUMIN SA ABRUD vor fi date de Regimul Băsescu-Isărescu-Boc pentru numai de 50 milioane euro. Opoziţia a luat poziţia struţului şi nu cere un Referendum Naţional, dar nici ieşirea în stradă a populaţiei pentru a bloca aceste jafuri. 5) După actele de corupţie de la Primăria Municipiului Cluj-Napoca şi de la Consiliul judeţean Cluj şi după arestarea oamenilor lui Emil Boc, Opoziţia a pus batista pe ţambal şi nu a cerut demisia premierului României. Nu a făcut-o nici după ce presa, în special Antena 3, l-a obligat pe premierul Boc să o demită pe Şefa Secretariatului General al Guvernului. 6) Se pregăteşte expropierea românilor de către titularii licenţelor de exploatare minieră, iar Opoziţia a votat în Senat această propunere legislativă în unanimitate. Cetăţenii români au avut ocazia, mai ales în timpul Regimului Băsescu-Isărescu-Boc, să se convingă că atît Puterea cît şi Opoziţia acţionează împreună împotriva Poporului Român şi a României, precum şi pentru realizarea proiectului „Israel în România” ! Opoziţia de atunci, (PSD, PNL şi PC), adunată sub umbrela USL, spera să cîştige cu peste 50% viitoarele alegeri (ceea ce sa si intamplat) parlamentare, dar dovedeşte prin fapte că nu este pregătită să preia Puterea şi nu are soluţii concrete şi eficiente pentru a opri Holocaustul împotriva românilor şi pierderea unei părţi din teritoriul României, în contul datoriilor externe uriaşe. * Sistemul bancar este controlat în proporţie de peste 90% prin sucursalele din România ale băncilor din alte ţări. Recapitalizarea CEC-ului – capital românesc – este refuzată de instanţele europene. Oare se pregăteşte să moară şi cea mai veche bancă populară românească? * Prin împrumuturile contractate de la Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială şi Banca Europeană, asupra cetăţenilor apasă cea mai mare datorie din istoria contemporană a României. * Instituţiile statului – atât la nivelul superior decizional, cât şi pe trepte intermediare – sunt direcţionate de reprezentanţi ai cercurilor de interese transpartinice constituite de mulţi ani. Încercările de a repune legea în drepturile ei se izbesc de refuzul net al acestor reprezentanţi, sub felurite „motivări“. Nu au reuşit până în prezent nici încercările de a clarifica şi eventual sancţiona multiplele „combinaţii“ pe seama avuţiei publice. Vorbim însă repetat şi insistent de independenţa justiţiei. * Rolul şi menirea parlamentului – bine definite şi formulate în teorie – rămân a fi verificate şi în practică. * Ştergerea treptată a identităţii, a conştiinţei apartenenţei la naţiunea română se operează, de mai mulţi ani, direct asupra tinerilor prin învăţământ, mai ales prin disciplinele umaniste – limba şi literatura şi istoria românilor. Operaţiunea se efectuează prin stabilirea curriculei şi a unor tipare obligatorii pentru manuale, care, prin însăşi alcătuirea lor, îndepărtează încet şi sigur tineretul de la disciplinele respective. Ţelul educaţiei globaliste este astăzi formarea unui om al secolului XXI interesat de valori materiale şi pseudo-culturale, fără identitate naţională. Cu alte cuvinte, un „pălmaş“ modern. * Deteriorarea sistemului public de sănătate din multiple cauze a devenit vizibilă iar exodul medicilor şi a personalului sanitar continuă. * Încorporarea cetăţeanului într-un sistem de asigurări prin companii internaţionale înseamnă supunerea acestui cetăţean în final unor reguli standard fără legătură cu posibilităţile şi evoluţia ţării respective, în cazul de faţă, România. Procesul este în curs. * Asemenea evoluţii sunt limpede influenţate de tendinţele integratoare ale Uniunii Europene conduse de o birocraţie cu reguli proprii. Reglementările succesive – care merg până la reţeta de preparare a „mititeilor“ – ca şi impunerea regionalizării continentale (obligatorie) – duc spre ştergerea identităţii statelor europene. * În ultimă instanţă vine opţiunea esenţială a fiecărui om politic român. Câtă voinţă are – dincolo de apartenenţa la un partid – de a păstra şi apăra valorile proprii româneşti – materiale, morale şi culturale? Cât de mult mai este dispus să se plece, repetat, în faţa directivelor, regulamentelor şi grupurilor de presiune din interior şi din afară? Cu prea puţine semne pozitive, atitudinile oamenilor politici nu sunt încurajatoare. Tendinţa merge spre slăbirea în continuare şi chiar destrămarea statului şi a naţiunii. * Apare ca şi cum s-ar dori să nu se schimbe ceva fundamental, ca starea existentă în 2011-2012 să rămână încă o generaţie cel puţin. Vom merge în continuare spre destrămare sau dimpotrivă spre o redresare – deocamdată greu de întrevăzut? 

vineri, 24 ianuarie 2014

Nationaliştii ucraineni cer despăgubiri Kremlinului pentru Holodomor




Liderul mișcării politice „Svoboda”, deputatul în Rada Supremă, Oleg Tyahnybok, a declarat, în ajunul comemorării a 80 ani de la Holodomor, că Ucraina trebuie să ceară Federației Ruse șă își prezinte scuze oficiale și compensații pentru organizarea Holodomorului din 1932-1933 din Ucraina. „Propun să sancționăm penal negarea publică a Holodomorului ca și genocid al națiunii ucrainene și trebuie să cereme oficial Rusiei să își ceară scuze și să ofere compensații pentru genocidul națiunii ucrainene din anii 1932-1933”, a declarat acesta în cadrul ședinței Radei Supreme din 19 noiembrie. Reamintim că deputaţii „Svoboda” au propus recent parlamentului dela Kiev să adopte o declarație către statele Uniunii Europene pentru recunoașterea Holodomorului ca și genocid al poporului ucrainean. De asemenea ei propus ca săptămâna aceasta ședințile parlamentului să înceapă cu un minut de reculegere în memoria victimelor foametei organizate în 1932-1933. Holodomor, bombă politică Opoziția parlamentară din Ucraina a înregistrat încă în aprilie, anul curent, proiectul de lege care prevede răspunderea penală pentru negarea Holodomorului, dar documentul nu a fost examinat de parlament, dominat de o alianţă informală dintre Partidul Regiunilor şi Partidul Comunist din Ucraina, formaţiuni care neagă existenţa Holodomorului. În Ucraina este în vigoare o lege care recunoaște Holodomorul din 1932-1933 drept genocid, dar în societatea ucraineană nu există o opinie unitară în ceea ce priveşte interpretarea istorică a evenimentelor respective. În data de 26 noiembrie 1998, al doliea președinte al Ucrainei, Leonid Kucima (1995-2005) a emis decretul nr. 1310 „Despre stabilirea Zilei comemorării victimilor represiunilor politice și a foametelor organizate”, iar apoi l-a modificat, astfel data respectivă este marcată în fiecare a patra duminică din luna noiembrie. Pe parcursul sec.XX, Ucraina a trecut prin trei etape de foamete organizată (holodomor) în 1921-1923, 1932-1933, 1946-1947, dar cea de a doua a fost cea mai cruntă. Conform istoricilor, în timpul celui de al doilea holodomor în Ucraina au decedat între 5 și 9 milioane de persoane.

duminică, 12 ianuarie 2014

Ne ceartă americanii, sclavii umili ai Israelului.

De unde îşi permit Statele Unite, cel mai înapoiat popor de pe suprafaţa pământului,să ne spună nouă că nu avem voie să criticăm Israelul,pe motiv că acest lucru înseamnă “antisemitism”? Cei mai mari criminali de pe planetă,măcelari nenorociţi care au exterminat 130.000 de Sârbi ortodocşi în Kosovo,ne acuză pe noi că incităm la violenţă?! Bun,aşa să fie,dar de ce tremuraţi de frică,când priviţi la Vladimir?! Sfârşitul vostru este aproape….

vineri, 20 decembrie 2013

Tanar “NEO-NAZIST” din ARAD prins in timp ce vindea BOMBE artizanale


Anchetatorii cred că tânărul ar avea legătură cu o grupare extremistă, deoarece pe poarta casei sale au găsit desenată o svastică, cifrele 14/88 dar și două cifre ”8”, cunoscut simbol neonazist. 14 = “We must secure the existence of our people and a future for White Children.” si 88 simbolizeaza: Heil Hitler, litera H fiind a 8a din alfabet (88 = HH = Heil Hitler) În această seară urmează să fie duse la audieri mai multe persoane cu care tânărul a intrat în contact pe durata confecționării bombelor.
Bombele descoperite la locuinţa aradeanului au fost duse în poligonul ISU Arad de către ofiterii SRI. Una dintre ele urmează să fie detonată acolo, iar cea de-a doua este păstrată la dosar, ca probă.
Tânărul a fost capturat în urma unei acţiuni a procurorilor DIICOT Timişoara, a Poliţiei de Frontieră Timiş, cu ajutorul lucratorilor SRI Arad. Aceştia au descins acasă la fabricantul de bombe, împreună cu specialisti pirotehnicieni care urmează să le dezamorseze. Şi-a adunat informaţiile de pe internet şi de la un inginer chimist Tânărul a fost monitorizat mai multe luni de anchetatori, care i-au urmărit îndeaproape mişcarile şi l-au înregistrat. Ofiţerii Serviciului de Informaţii Arad aveau să afle că bărbatul construia dispozitivele explozive în propria casă, într-un laborator clandestin. S-a documentat intens pe internet, de unde a descărcat un manual de terorism, în care se descria pas cu pas modul în care se pot confecţiona bombele. A studiat îndelung proporţiile substanţelor de care avea nevoie pentru a realiza dispozitivele explozive, apoi s-a apucat de treabă. Tânărul şi-a găsit şi ajutoare: un furnizor de materii prime din Bucureşti şi un inginer chimist, căruia îi cerea sfaturi.